Denunț în cazul Centrului de la Măciuca: pacienții cu dizabilități mintale sunt legați de paturi, trăiesc în sărăcie extremă

Denunț în cazul Centrului de la Măciuca: pacienții cu dizabilități mintale sunt legați de paturi, trăiesc în sărăcie extremă
Publicat: 15/02/2017, 19:32
Actualizat: 08/06/2018, 00:53

Decizia Centrului de Resurse Juridice vine după ce reprezentanții ONG-ului au vizitat persoanele cu dizabilități mintale private de libertate din Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihică Măciuca din județul Vâlcea.

„În urma vizitei la CRRN Măciuca, realizată în cadrul proiectului ‘Clinica Juridică Mobilă’, CRJ își manifestă îngrijorarea cu privire la modul în care sunt respectate drepturile celor care se afla încă în această instituție, dar și a celor 50 de oameni care au fost recent transferați în alte centre. Condițiile de viață observate de experții CRJ la data vizitei nu îndeplinesc standardele minime de calitate prevăzute de norma în vigoare, beneficiarii fiind cazați în încăperi lipsite de lucruri personale și de obiecte de igienă personală, cu igrasie pe pereți și umezeală persistentă. Gradul de accesibilizare al instituției e defectuos, astfel că persoanele cu dizabilități care nu se pot deplasa și sunt imobilizate la pat sunt cazate în camerele de la etaj, neexistând nicio rampa de acces. Aparent, rezidenții care locuiesc la etaj nu sunt scoși la aer și nu au acces în curtea instituției”, se arată într-un comunicat de presă al Centrului de Resurse Juridice.

Reprezentanții CRJ susțin că „personalul din centrul Măciuca nu a demonstrat că deține calificările necesare și nici interes pentru a pune în practică” activități de dezvoltare a pacienților, menționând că „rezidenții își petrec tot timpul între pereții centrului, fără activități care să îi stimuleze, trăind în condiții de sărăcie extremă”.

CRJ precizează că toate persoanele internate în centrul de la Măciuca primesc tratament psihiatric deși nu are cine să prescrie medicamentele pentru că, potrivit documentelor, niciun medic psihiatric nu e angajat acolo.

„Același medic psihiatru – inexistent la Măciuca – ar avea un rol extrem de important în ceea ce privește recomandarea și supravegherea restricționării libertății de mișcare prin contenționarea fizică. Fotografiile publicate ne prezentau rezidenții de la Măciuca legați de bănci, de paturi, de uși. Interviurile cu angajații au relevat faptul că măsura contenționării e aplicată în mod frecvent, cu mijloace rudimentare, fapt demonstrat și prin prezența medicului de la centrul din Govora care, la data vizitei noastre, îi instruia pe angajații de la Măciuca în folosirea unor instrumente noi de contenționare – curele noi din pânză albă, care păreau recent achiziționate. Conform legislației, există situații în care se poate folosi contenționarea, însă doar dacă un medic psihiatru recomandă asta, pentru intervale scurte de timp care sunt trecute precis în fișa medicală a persoanei respective și doar cu mijloace care nu provoacă răni (art. 26 și 39 din Legea nr. 487/2002,art.21 din Normă de aplicare a legii)”, se explică în comunicat.

Cauzele deceselor de la Măciuca sunt neinvestigate și raportate eronat, susține Centrul de Resurse Juridice (CRJ): „În urma solicitărilor noastre, DGASPC Vâlcea a raportat că, în octombrie 2016, în centru muriseră recent trei rezidenți: unul de 39 de ani, cu dizabilități asociate, din cauza unei insuficiențe cardiorespiratorii acute, și alți doi (de 46 și 79 de ani) din cauza unui stop cardiorespirator. In 2015, DGASPC Vâlcea a raportat alte cinci decese în Măciuca, menționând la toate o singură cauză: stopul cardiorespirator. Totuși, la data vizitei noastre, din certificatele constatatoare ale deceselor a reieșit că toate cele cinci persoane decedaseră, de fapt, din cauza pneumoniei sau a bronșitei acute. În dosare nu există însă informații despre solicitarea unui ajutor medical de urgență sau internarea de urgență a persoanelor într-un spital de specialitate. Conform legii in vigoare, toate decesele survenite în condiții privative de libertate trebuie notificate ca fiind decese survenite în condiții suspecte”, susține CRJ.

Reprezentanții ONG-ului spun că cei internați în centru nu au acces la informație, la asistență juridică sau la mijloace de comunicare prin care să își poată exprima nemulțumirile.

„50 de rezidenți au fost transferați în cursul lunii decembrie din CRRN Măciuca în alte patru centre. Angajații centrului prezenți la data vizitei nu au putut oferi informații din care sa reiasă dacă transferul a fost realizat conform standardelor în vigoare, concluzia fiind aceea că decizia s-a luat de o maniera urgentă, ca urmare a informațiilor apărute în presă. Aparent, nu s-a ținut cont de dorința rezidenților și nici nu s-a investigat în prealabil dacă există sau nu servicii de calitate și suficiente în noul centru unde au fost transferați. CRJ atrage atenția că transferul fără consimțământul rezidentului și fără a ține cont de legăturile pe care acesta le-a construit cu alți beneficiari sau cu angajați ai locului în care a stat atâta timp poate constitui în sine un abuz. La data vizitei, în cele două camere de unde au fost transferați beneficiarii era depozitat mobilier nou, dar nu se efectuau lucrări de reparații”, completează CRJ.

Centrul de Resurse Juridice solicită Ministrului muncii și justiției sociale să adopte de urgență măsurile care vor asigura accesul la servicii în comunitate al persoanelor cu dizabilități instituționalizate, să se asigure că transferul celor 50 de beneficiari nu a fost realizat de o manieră abuzivă și că în centrele în care au ajuns există servicii de calitate, într-un număr suficient și adaptate nevoilor lor.

În presă au fost prezentate imagini cu pacienți legați cu chingi de paturi la Centrul de Boli Psihice Măciuca. În loc să aibă grijă de bolnavi, infirmierii preferă să lucreze la casa managerului, susține o sursă. După apariția imaginilor, întrebat despre fotografiile cu pacienții legați, managerul Sergiu Smărăndoiu spunea că este vorba despre o operațiune de compromitere a sa. În fotografii apar pacienți încătușați, în condiții mizere, pe paturi ruginite și saltele murdare. După difuzarea fotografiilor a fost deschis un dosar penal.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
„Zici că noi alegem președintele în America” Dan Negru vorbește despre prioritățile românilor după anunțul...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Bombardiere americane sosesc în România pentru misiunea Bomber Task Force 24-4. Acestea au fost interceptate...
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Românii sunt verificați. ANAF face măcel. Este obligatoriu în România
Cel mai șocant film horror din istorie. E cea mai profitabilă producție
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor